Ce-a mai învăţat Dănuţa...

Am învăţat că suntem cu toţii mult prea departe de a fi perfecţi si că în fiecare din noi există o tulpină de răutate,ce în anumite momente este atât de bine hrănită,că încep ramuri să crească.Am învăţat,de asemenea,că atunci când lovim cu putere,credem că totul este ireversibil.Am învăţat că,indiferent de locul în care mă aflu,există oameni si oameni;si că fiecare merită şansa de a fi ascultat.Am învăţat că sufletul meu se bucură de lucrurile ce unora li se par nesemnificative,că ochii mei râd când văd rândunele certându-se pe scările casei sau furnici prăfuite alergând ici colo după vreo firimitură,că urechile mele se desfată la auzul vorbelor blânde sau al ploii ce se joacă pe pervaz,că mâinilor mele le place mângâierea,că picioarelor mele le place să umble desculţe prin nisip sau că genunchii mei iubesc iarba udă a dimineţilor de vară.Am învăţat că poţi să mă distrugi cu un cuvânt.Am învăţat că doar cei slabi cedează,cei puternici iartă.Am învăţat că nu pot uita nimic.Am învăţat că nu pot renunţa la nimic.Am învăţat că e greu să văd Carul Mare,dacă nu e nimeni să îmi arate încotro să-l caut cu privirea.Am învăţat cum cloşca păstrează fiecărui puişor câte ceva să ciugulească,chiar dacă unii pui merg pe lânga ea,iar alţii rămân în urmă pentru că se cred mai ţanţosi.Am învăţat că nimeni,în afară de mine,nu va crede cu aceeaşi tărie în visele mele.Am învăţat că uneori,pe timpul iernii,smochinul poate îngheţa,indiferent cât de mult te-ai îngriji de el.Am învăţat că orgoliul îmi este de multe ori cel mai bun prieten.Am învăţat că omizile,deşi se trag din fluturi,pot seca un copac de toată verdeaţa lui si apoi se pot întinde până la bolta cu viţă de vie.Am învăţat că iubirea unui copil o câştigi uşor,dacă ştii cum să-l strângi la piept.Am învăţat că,atunci cand ţinteşti sus,e bine să o faci cu precizia unui pescăruş.Atent,să zbori pe lângă pradă minute întregi si să nu îţi pierzi răbdarea nicidecum.Când e vremea să te cobori în valuri,să nu eziţi nicio clipă.Vei ieşi mai apoi triumfător si te vei înălţa tot mai mândru deasupra apelor.
Acestea sunt câteva din lucrurile pe care le-am învăţat eu în ultimul timp...uneori zâmbind,alteori plângând.Eu sunt Dănuţa.Si-am mai învăţat să-mi fie dor.

Free falling

Nici tu nu stii cum e mai bine...

De ce-ti fuge nisipul printre varfurile degetelor?

De ce nu esti in stare sa lupti pana la final?

De ce nu mai prinzi niciun rasarit?

De ce-si construiesc paianjenii casute-n ochii tai?

De ce te dor cuvintele?

De ce-ai aruncat atata gunoi peste vise?

De ce nu mai poti sa crezi?

De ce ti-e scarba?

De ce nu-ti pasa ca-i ultima zi a lunii iulie?

Flori de camp intr-un buchet.

Mov,galben,roz,alb...

Si-un suflet in cadere libera.

Eu unde sunt?

Iar mi-am pierdut urmele…

...once upon a time

-->
Îmi creşteau ramuri din piept
si-mi ajungeau până la tâmple.

Pe buze aveam muguri

si braţele-mi erau împodobite cu crini.

Atât de tare te iubeam.

Pielea arsă de soare,

mi-o mângaiai cu gene de mătase.

Si-mi spuneai că-n ochiul meu drept,

înoată căluţii de mare.

Atât de tare mă iubeai.

Eram colecţionari de vise

si le păstram în scoici.

Marea devenea geloasă

si ne alunga.

Atât de tare ne iubeam.

-->

Cafeneaua inimii

Mi-am deschis o cafenea,pe-o străduţă mică,’ngustă
Floricele am în geam şi căţeii nu te muşcă.
Vise-n ceşti şi ceaiuri multe,şi poveşti cu ploi mărunte,
Miere-n inimi si blândeţe…zâmbet cald la pliculeţe.
Am miros de roze ude,şi cinci prieteni să m-asculte…
Praf de stele,margarete…covrigi proaspeţi,seri discrete.
Am cireşe pârguite,buze vesele,clătite…
Cântecele potrivite…mâini albe,indragostite.
Am secrete la bucată şi-o umbrelă colorată,
Biscuiţi cu scorţişoară şi amor de primăvară.
E deschis în cafenea…poţi să treci până diseară!
Te aştept…ori tu nu vezi,cât de tare plouă-afară?

Black velvet

Mă înec în ganduri sălbatice.

Amintiri ce-mi stau scrijelite în piept.

Se luminează cerul si crapă copacii sub ochii mei…

Îmi tremură coastele şi-aş vrea să-ti spun…

Cat de mult as vrea să-ti spun ca liniştea doare crunt.

Sorb prima înghiţitură e unei cafele pline de amar si dezamăgire.

Aprind o ţigară si mă plimb desculţă prin valuri de fum…

Încredere

Cred în degetele tale lungi,
Care-mi mângâie visele copilăreşti,
În ticăitul inimii tale cred,
Si-n râsul tău,
Si-n ridurile micuţe din colţul ochilor tai.
Cred în mirosul magnoliilor
Si-n toate dimineţile când stai agăţat de gândurile mele.
Cred în primele cuvinte,
În ploaia de aprilie,
Si-n curcubeul ce l-ai desenat zilele trecute la mine pe obraz.
Cred în două umbre timide si jucăuşe,
Ce se-ascund printre crengile albe de cireş.
Cred în lacrimi naive,
Si-ntr-un soare căprui…
Si-aş vrea ca ochiul meu albastru,cerul tău să fie.

Neiubirea

Ti-am spus de atâtea ori că te iubesc,fără să am nici măcar cel mai mic sentiment pentru tine."Te iubesc" devenise mai degrabă o formă de salut pentru noi,sau o formă mai simplă si mai scurtă de a spune "mi-e frică de singurătate".În fond,nu cred că "noi" am existat vreodată...a fost poate doar o piesă de teatru jucată prost,cu doi actori penibili în rolurile principale,care in loc de aplauze au primit milă din partea publicului,si care atunci cand s-a tras cortina s-au transformat în doi străini.
Îmi păreai atât de caraghios când îmi vorbeai despre încredere si viitor,fără să ştii ca eu nu mă pierd în iluzii si nu înghit minciuni fărâmiţate...
Nu mi-a păsat deloc când ai plecat...nici măcar nu imi plăcea cum mă ţii de mână!

Cealaltă

Cioc,cioc!Aud batăi succesive in usă...un,doi...un,doi...un,doi,trei....Iau cheia,mă duc să-i deschid si o las să intre.Dă buzna ca o nesimţită si se-aşează la biroul meu,începând sa-mi cotrobăie prin sertare.Scoate afară caietele mele,rupe paginile si le aruncă pe unde apucă.Am rugat-o de atatea ori să nu mai lase dezordine in urma ei,dar mi-am răcit gura degeaba.Ca de fiecare dată işi aprinde tacticos o ţigară,lucru care mă enervează la culme,mai ales că ştie şi ea cat de mult urăsc mirosul de tutun.Imi aruncă din cand in cand cate-un zambet ironic şi-mi trânteşte valurile de fum drept in nas.Tuşesc de la aerul înecăcios,şi alerg grăbită spre geam să-l deschid.Râde de mine,ca de fiecare dată cu gura până la urechi,de zici că vrea sa-nghită in curând un balaur.Se-apropie de mine si-mi dă repede doua palme.Mă trage de păr,mă muşcă,ma scuipă,mă loveşte cu foile peste faţă.Ea râde,eu incep să plâng.
Ea e cealaltă.Ea-mi numără intotdeauna paşii şi poartă-n părul negru ţurţuri mari de gheaţă.Are buzele albastre si ochi de sticlă.E puternică,rece si rea,si intotdeauna violentă.Mă loveşte ori de câte ori are ocazia si nu regretă nimic.Nu o doare niciodată nimic,nu o răneşte nimeni,si nu se simte niciodată jignită.E tare ca o stâncă si e capabilă de orice.Ar trebui să se simtă vinovată pentru numeroasele naufragii pe care le-a cauzat.Ea e insă veselă si nepăsătoare.Râde de părul meu blond,de ochii mei,de gura mea.Mă fixeaza cu privirea si mă urmareste peste tot.O simt mereu in preajmă,cateodată ii simt respiratia in ureche,alteori o aud cum strânge din dinţi.Am alungat-o intr-o vreme,dar mi se făcuse dor de ea si am chemat-o inapoi peste cateva zile.Ea este exact ce nu pot eu sa fiu.E completarea mea.
Acum doarme.
Eu sunt eu.Ea este cealaltă.

22 :)

Cat de mult poate sa stranga un om in sufletul sau?Cat poate sa iubeasca sau sa spere?Cat poate sa-ndure?
Ciudate sentimente te-ncearca atunci cand te privesti pe tine insati dimineata,si-ti dai seama ca din ochii tai de cer a fugit pana si lumina aceea naiva ce-o aveai poate cu cativa ani in urma,inainte sa navaleasca ca pe-un camp de lupta,oameni de tot felul in viata ta.Cine-a castigat razboiul asta?Tu sau ei?
Obrajii ce ti-au fost spalati odinioara de lacrimi,ii cureti acum cu apa rece si-i stergi cu prosopul aspru de parca ai vrea sa scoti maracini,nu sa usuci stropi.Nu vrei s-accepti ca s-a adunat atata gunoi in inima ta,nu vrei sa crezi ca visele ti-au fost furate toate intr-o noapte,ca goliciunea ochilor tai se oglindeste in cafeaua neagra din ibric.Ah,copil jalnic ce esti…cat dureaza fericirea?
Mergi uneori pe strada,fara sa stii incotro te-ndrepti sau de unde vii…alergi dupa imagini si te minunezi de frumusetea vreunui copac sau de cat de cenusiu e cerul.Iti place cand ti se prind in gene fulgi de nea,sau cand vantul iti piaptana parul.Nu ceri sa fii inteleasa,si n-ai cerut-o niciodata.Te-ai nascut intr-o seara de iarna,in jurul orei 20:30…si de-atunci hoinaresti prin lume si porti in piept fiecare rasarit.

Doua fructe

Noi...suntem doua fructe.Diferite ca forma,culoare si aspect...insa cu un continut aproape identic de vitamine.Suntem la fel de zemosi amandoi,si cu acelasi gust dulce acrisor.Atat pielea cat si sangele tau,au culoarea soarelui de mai.Eu sunt mai creola decat tine,iar in carne-mi sunt infipte seminte negre de maci.Tu te desfaci ca o floare in camp,si-ti imprastii mireasma tipatoare pana ma ametesti.Cand suntem unul langa altul,toata inocenta parfumului meu piere.
Decojiti si taiati in bucatele,stam tolaniti pe aceeasi farfurie de ore intregi.Si bem...tu din mine,eu din tine...pana ce tot sucul si toate sentimentele din lume vor seca.Pana ce copacii uscati vor fi,fara fructe,fara flori...fara mine,fara tine.De ce rosesti acum,portocala mea portocalie?

Ultima

Era ultima seară a lui noiembrie,iar ploaia măruntă si rece îmi ciuruia pielea rozalie a obrajilor,asemeni unui pistol care se descarcă cu atâta repeziciune că abia apuci să clipesti până ce gloanţele lui îţi pătrund carnea fragedă.M-am oprit în mijlocul străzii sa-mi deschid umbrela,privind cu sete spectacolul de lumini din faţa mea,dat de farurile maşinilor ce se jucau pe asfaltul umed si lucios.Aproape ca mă orbisera,cand ti-am auzit paşii grăbiţi si m-am întors spre tine.Te-ai căutat prin buzunare si ai scos repede o pereche de mănuşi negre pe care mi le-ai vârât sub nas,certându-mă că am să răcesc.Apoi ai tăcut.Am tăcut si eu,si tu.Ti-ai aprins liniştit o ţigară si ai privit în gol.Ne iroseam cu fiecare secundă ce trecea,aşa cum se irosea ţigara ce o ţineai strâns între degete.Era tristeţe sub umbrela noastră roşie,iar tu mi-ai cuprins obrajii îngheţaţi în palme si mi-ai sărutat sprânceana dreaptă.Fumul de ţigară mirosea a tine,si ploaia mirosea a tine,si ţi-am cuprins răsuflarea dureroasă cu toate simţurile.A rămas doar scrumul în urma ta si un chiştoc ud.În acea ultimă seară de noiembrie…

Felia de paine caldă

Tu mănanci pofticios o felie de paine caldă,în timp ce eu ciugulesc cu grija cateva firimituri din felia mea de paine.A ta îmi pare mai albă,mai buna,mai proaspătă…asa ca încep sa rup din felia ta de paine cu degetele,fără sa te întreb dacă îmi dai voie.Tu nu te superi.Acum mancăm amandoi din aceeasi felie de paine caldă,si ţie îţi place…si nu îţi pasa ca eu am furat mai multe muşcături decat tine.Nu îţi pasa nici ca eu am mancat miezul si ti-am lăsat ţie doar coaja.Îmi zambesti si îmi spui ca te bucuri nespus,pentru ca ţie chiar îţi place mai mult coaja,si acum nu mai eşti nevoit sa arunci miezul,cum făceai de fiecare data.Pe mine nu ma deranjează ca tu plescăi la fiecare inghititură,ba chiar îmi pari drăguţ asa,copil infometat ce esti!Mancăm amandoi din aceeasi felie de paine caldă,ca si cum ea ar fi ultima felie de paine caldă din lume.Ne jucăm amandoi cu felia de paine si zambim de fiecare data cand ni se ating privirile.Dacă nu am fi aici,sa o mancăm acum împreuna…peste cateva zile felia de paine caldă,ar fi rece,tare si inverzită,si ar sfarsi probabil intr-un coş de gunoi murdar.Sa ai cu cine sa împarţi o felie de paine,asta da…bucurie a bucuriilor!

When it rains,it pours

Sfarsit de saptamana cu ganduri prea frumoase pentru o toamna atat de cenusie.Plimbare prin ploaia rece,fara umbrela.Hainele-s ude,si rauri curg prin par...dar nu renunt sub niciun chip la agrafa mea galbena.Dus fierbinte si plapuma moale,si gandul departe la mami si la un ceai de tei…”E trista toamna asta!”…imi spun siroaiele de apa ce se imprastie grabite si tremurande pe geamul meu.Da trista,toamna intotdeauna-i trista…dar eu iubesc tristetea ei.Oricum toate ne alcatuiesc,tristetile si fericirile la un loc.

Oamenii pot rani atat de usor in toamna asta!Un gest ce tie iti pare a fi marunt si lipsit de orice importanta,poate sa rastoarne sufletul altcuiva.Intotdeauna mi-am spus ca fiecare lucru se face la momentul potrivit…nici mai devreme,nici mai tarziu.Trebuie sa stii sa iti ceri scuze la timp ca sa fii un om in care prietenii tai sa aiba incredere,trebuie sa stii sa spui o gluma atunci cand este cazul sa faci glume,mai ales daca nu ai nici tact la asa ceva…cateodata mai trebuie sa stii sa iti tii si gura inchisa si sa nu te apuci sa judeci de unul singur,pentru ca exista posibilitatea sa judeci gresit(ca sa nu zic prost).Si in mod deosebit trebuie sa inveti sa apreciezi un lucru facut din toata inima!

Colac peste pupaza,unele situatii vin asa intruna cand nici macar nu te astepti,si nu pleaca de la tine pana nu te scot din minti…”I guess when it rains,it pours”,mi-am tot zis… Asta fiindca am avut trei zile pline de ghinion,ziua de vineri a fost “plina de ploaie” si de dezamagire,cea de sambata a fost “plina de lapte” si de oboseala,iar azi a fost o zi “speciala”,pe care am inceput-o cu o dimineata “plina de cafea”…si am terminat-o cu o cearta “plina de idioti”…Sunt plina insa de speranta ca maine o sa fie mai bine,chiar daca am dis-de-dimineata curs de franceza...:)

Necrolog :))

Guvernatoarea miliardara,a cărei cariera ascensonială l-ar fi făcut si pe J. D. Rockefeller invidios,On Carmen-Daniela(ianuarie 1988-decembrie 2087) s-a stins din viaţa ieri seara, la varsta de 99 de ani,aflandu-se in timpul unei partide de amor cu soţul ei in varsta de 20 de ani,care abia îşi revine din epuizare si care nu va putea participa la funeralii.

Suflet optimist

Conformare.Atat.Cand îţi lipsesc multe lucruri,e bine sa înveţi sa te multumesti cu ce ai,si sa nu ravnesti prea mult la merele din livada vecinului.Au fost si vremuri mai bune intr-adevar pentru mine,si mă obisnuisem tare cu ele,si eram pe picior mare…dar vorba aceea: “toate trec”…si vin altele!E ok si asa as zice eu acum,si tocmai faptul ca am acceptat toate astea,mă face sa ma simt mai puternica decat înainte,si mai greu de doborat.Pana la urma mi s-a dovedit ca nici dracu’ nu poate fi chiar atat de negru,si ca…parca tot raul e spre mai bine.Mi-am făcut prieteni noi si lucrul asta ma face de fapt fericită,pentru ca e atat de important pentru mine sa am cui sa povestesc ce mi se intampla,sa am cu cine sa schimb doua vorbe…Zilele sunt din ce in ce mai reci,dar in sufletul meu e din ce in ce mai cald.Mai nou,mi se spune Dănuţa si la geamul meu e toamnă iar,si s-a lasat seara.Si nu mai plouă ,dar se aud fosnind putinele frunze ce-au rămas după furtuna de zilele trecute…După fiecare furtună,frunzele,la fel ca oamenii,se împart în doua categorii:cele care sunt căzute la pamant si călcate în picioare,si cele care raman neclintite.Îmi place sa cred ca eu am sa fac parte mereu din categoria a doua.

Eu sunt Dănuţa.Un suflet optimist.Atat.

Aşteptare...

Ca atunci cand ai o durere îngrozitoare de cap si înghiţi repede un algocalmin.Brusc ti se opreşte în gat si nu vrea sa alunece pana nu îţi împrăştie amarul prin toate papilele gustative.Apoi îl îneci cu valuri de apa si respiri uşurat.
Sunt unele zile ce trec cu atata viteza pe langa mine,ca am impresia ca nici n-au fost...iar altele-mi par nesfarsite,acelea în care mă macina ganduri si mă coplesesc idei.Lumea toata-i alcatuita din umbre neobosite,ce aleargă prin timp si nu îşi găsesc niciodată locul.Aşteptarea este una din cele mai grele pedepse pentru mine,si-i atat de amară ca un medicament.Dar întotdeauna Dumnezeu mi-a răsplătit răbdarea si toleranta...la fel ca si acum.Mi-a însutit încrederea,si mi-a arătat din nou cat de mult mă iubeşte!Mi-a dăruit o mare întreaga,sa pot spăla amaraciunea...

Sentimente

S-a scurs nisipul din clepsidră...mai cutreier Resita cam doua zile,după care mă apuc de bagaje...Asta am făcut si anul trecut pe vremea asta,asta am făcut si acum doi ani...Bagaje...Cand 1 octombrie bate la usa,atunci se fac bagajele!Vineri plec!!!...Sunt entuziasmata pe de-o parte,însă pe cealaltă parte nu ştiu dacă merită sa mă bucur atat,pentru ca ştiu ca o sa-mi fie dor de casa imediat dupa ce îi vad pe ai mei plecand...Atunci am sa mă simt din nou singura,goală si transparentă, si probabil în primele ore am sa zac în pat,am sa-mi pun plapuma în cap...si plangand o sa o sun pe mami...Asta am făcut si anul trecut,asta am făcut si acum doi ani...si cu siguranţă asta am sa fac si anul acesta.Mi-e frica sa fiu singura,dintotdeauna mi-a fost...Oricum toate sentimentele astea am sa le pun în scurt timp intr-un plic bine sigilat si am sa uit de ele.Si asta pentru ca eu cred ca ceea ce defineste un om,nu sunt nici vorbele,nici faptele...ci felul în care se ridică după ce cade!
Ah,cat iubesc toamnele Resitei!...Probabil fiindcă am cunoscut Resita pentru prima data intr-o toamnă ,si ea a fost atat de bună cu mine atunci.Era galbenă si udă,căci ploua cu găleata,iar eu eram micuţă si cu inima stransa cat un purice.Ea m-a sărutat pe frunte,eu am închis ochii si i-am zambit...
M-am plimbat azi pe străzi si mi-au venit in minte atat de multe lucruri.Cat de fericită sunt aici,la mine acasă!Îmi va fi dor,să ştiţi...

Cafeaua

S-au pus sentimente si s-au amestecat cu zahăr.
Aburii au format stropi marunti pe pereţii cestii
 dar în scurt timp si acestia s-au uscat.
Cafeaua fierbinte de-atunci s-a racit,iar EA...
EA a rămas amară,la fel de amară ca ideile EI.
 Unii spun ca o cunosc,dar de fapt stiu prea puţin din EA…
Acum plouă linistit,cum plouă toamna, si EA...
 aşteaptă o cafea nouă,pe care sa o îndulcească cu miere de salcam.

Vânt

As scrie ceva...
dar mă bate un vant puternic,
de pe sector nord-estic,
si-mi fura ideile...

Paginile-mi devin fluturi
si creionu-mi devine avion.
Sangele-mi strabate venele cu 9 metri pe secundă.
Ca o moara de vant,
inima-mi pompează viată.

Timp...

15:M-am aruncat în valuri si mi s-au inundat plamanii atunci.Regrete.

15 jumătate:Am visat cu ochii aţintiţi la cer,pana ce tamplele mi s-au izbit de stele.Regrete.

16:Am închis ochii si am renunţat la cerul meu.Regrete.

16 jumătate:M-am agătat de frunza unui copac tanar.A venit toamna si mi-a furat-o.Regrete.

17:Am crezut in ghioceii de primăvară.Cand primii s-au arătat,a venit îngheţul peste noapte.Regrete.

17 jumătate:Am aşteptat pana mi-au crescut aripi,si apoi am vrut sa zbor.Am zburat cu sufletul deschis.Regrete.

18:M-am oprit pe creasta unui munte.M-au găsit vulturii si mi-au ciugulit speranţele.Regrete.

18 jumătate:M-am ridicat.Am crezut cu tărie.Regrete.

19:M-am luptat cu săbii de foc.Regrete.

19 jumătate:Am căzut în gol.El m-a prins.Mi-am pus inima în palma lui.Regrete.

20:M-am lăsat purtată de corăbii.M-au împins în stanci.Regrete.

20 jumătate:Am plans ca un copil si am adormit pe nisip ud.Regrete.

21:M-a smuls marea.Am ras cu gura pana la urechi si am plutit spre nicăieri.Regrete.

21 jumătate:M-am trezit din beţie.Inima-mi zvacneste.Regrete.

Stropi

Mă îmbrăţişează August…
cu ploile ei fierbinţi si zgomotoase…

Picături mari spală frunzele arse de soare,
Tunete asurzitoare îmi zbuciumă sufletul cu fiecare minut.
Ploaia asta caldă de vară a năvălit în viaţa mea,
Si de cateva zile încoace îmi luminează bucata de cer…
Închid ochii s-o ascult si mă-nfior…

Apus...

Ochii imi sunt insetati,gata sa cuprinda zarea toata dintr-o inghititura...Cand soarele se adanceste cu fiecare minut,atunci se nasc cele mai frumoase amintiri...

In vie...

Mereu agatandu-ma de vreun sentiment scapat printre frunzele obosite.
 Mereu tremurand la atingerile blande ale picurilor de ploaie.
Ma zbat la cea mai mica adiere de vant.
Cruda si acra ca strugurele de iulie sunt uneori.

Intrebare?

Prea linistita sunt,zi ploioasa de primavara...
Doar mugurii-i aud cum se zbat si pasii grabiti ai fetei gri.
Alei somnoroase se-aseaza-n calea mea,
Si-ncerc sa ascult povestea soptita a frunzelor ude.


M-am ratacit acum printre randurile unei vieti nestiute,
Si-i greu sa descifrez cuvinte si sa caut intelesuri
Acolo unde gandurile raman impietrite,
Si nu-ndraznesc sa-ntreb decat un singur lucru:
Cum as putea sa spal noroiul ce curge siroaie prin suflete?