Ce-a mai învăţat Dănuţa...

Am învăţat că suntem cu toţii mult prea departe de a fi perfecţi si că în fiecare din noi există o tulpină de răutate,ce în anumite momente este atât de bine hrănită,că încep ramuri să crească.Am învăţat,de asemenea,că atunci când lovim cu putere,credem că totul este ireversibil.Am învăţat că,indiferent de locul în care mă aflu,există oameni si oameni;si că fiecare merită şansa de a fi ascultat.Am învăţat că sufletul meu se bucură de lucrurile ce unora li se par nesemnificative,că ochii mei râd când văd rândunele certându-se pe scările casei sau furnici prăfuite alergând ici colo după vreo firimitură,că urechile mele se desfată la auzul vorbelor blânde sau al ploii ce se joacă pe pervaz,că mâinilor mele le place mângâierea,că picioarelor mele le place să umble desculţe prin nisip sau că genunchii mei iubesc iarba udă a dimineţilor de vară.Am învăţat că poţi să mă distrugi cu un cuvânt.Am învăţat că doar cei slabi cedează,cei puternici iartă.Am învăţat că nu pot uita nimic.Am învăţat că nu pot renunţa la nimic.Am învăţat că e greu să văd Carul Mare,dacă nu e nimeni să îmi arate încotro să-l caut cu privirea.Am învăţat cum cloşca păstrează fiecărui puişor câte ceva să ciugulească,chiar dacă unii pui merg pe lânga ea,iar alţii rămân în urmă pentru că se cred mai ţanţosi.Am învăţat că nimeni,în afară de mine,nu va crede cu aceeaşi tărie în visele mele.Am învăţat că uneori,pe timpul iernii,smochinul poate îngheţa,indiferent cât de mult te-ai îngriji de el.Am învăţat că orgoliul îmi este de multe ori cel mai bun prieten.Am învăţat că omizile,deşi se trag din fluturi,pot seca un copac de toată verdeaţa lui si apoi se pot întinde până la bolta cu viţă de vie.Am învăţat că iubirea unui copil o câştigi uşor,dacă ştii cum să-l strângi la piept.Am învăţat că,atunci cand ţinteşti sus,e bine să o faci cu precizia unui pescăruş.Atent,să zbori pe lângă pradă minute întregi si să nu îţi pierzi răbdarea nicidecum.Când e vremea să te cobori în valuri,să nu eziţi nicio clipă.Vei ieşi mai apoi triumfător si te vei înălţa tot mai mândru deasupra apelor.
Acestea sunt câteva din lucrurile pe care le-am învăţat eu în ultimul timp...uneori zâmbind,alteori plângând.Eu sunt Dănuţa.Si-am mai învăţat să-mi fie dor.

Free falling

Nici tu nu stii cum e mai bine...

De ce-ti fuge nisipul printre varfurile degetelor?

De ce nu esti in stare sa lupti pana la final?

De ce nu mai prinzi niciun rasarit?

De ce-si construiesc paianjenii casute-n ochii tai?

De ce te dor cuvintele?

De ce-ai aruncat atata gunoi peste vise?

De ce nu mai poti sa crezi?

De ce ti-e scarba?

De ce nu-ti pasa ca-i ultima zi a lunii iulie?

Flori de camp intr-un buchet.

Mov,galben,roz,alb...

Si-un suflet in cadere libera.

Eu unde sunt?

Iar mi-am pierdut urmele…

...once upon a time

-->
Îmi creşteau ramuri din piept
si-mi ajungeau până la tâmple.

Pe buze aveam muguri

si braţele-mi erau împodobite cu crini.

Atât de tare te iubeam.

Pielea arsă de soare,

mi-o mângaiai cu gene de mătase.

Si-mi spuneai că-n ochiul meu drept,

înoată căluţii de mare.

Atât de tare mă iubeai.

Eram colecţionari de vise

si le păstram în scoici.

Marea devenea geloasă

si ne alunga.

Atât de tare ne iubeam.

-->

Cafeneaua inimii

Mi-am deschis o cafenea,pe-o străduţă mică,’ngustă
Floricele am în geam şi căţeii nu te muşcă.
Vise-n ceşti şi ceaiuri multe,şi poveşti cu ploi mărunte,
Miere-n inimi si blândeţe…zâmbet cald la pliculeţe.
Am miros de roze ude,şi cinci prieteni să m-asculte…
Praf de stele,margarete…covrigi proaspeţi,seri discrete.
Am cireşe pârguite,buze vesele,clătite…
Cântecele potrivite…mâini albe,indragostite.
Am secrete la bucată şi-o umbrelă colorată,
Biscuiţi cu scorţişoară şi amor de primăvară.
E deschis în cafenea…poţi să treci până diseară!
Te aştept…ori tu nu vezi,cât de tare plouă-afară?

Black velvet

Mă înec în ganduri sălbatice.

Amintiri ce-mi stau scrijelite în piept.

Se luminează cerul si crapă copacii sub ochii mei…

Îmi tremură coastele şi-aş vrea să-ti spun…

Cat de mult as vrea să-ti spun ca liniştea doare crunt.

Sorb prima înghiţitură e unei cafele pline de amar si dezamăgire.

Aprind o ţigară si mă plimb desculţă prin valuri de fum…

Încredere

Cred în degetele tale lungi,
Care-mi mângâie visele copilăreşti,
În ticăitul inimii tale cred,
Si-n râsul tău,
Si-n ridurile micuţe din colţul ochilor tai.
Cred în mirosul magnoliilor
Si-n toate dimineţile când stai agăţat de gândurile mele.
Cred în primele cuvinte,
În ploaia de aprilie,
Si-n curcubeul ce l-ai desenat zilele trecute la mine pe obraz.
Cred în două umbre timide si jucăuşe,
Ce se-ascund printre crengile albe de cireş.
Cred în lacrimi naive,
Si-ntr-un soare căprui…
Si-aş vrea ca ochiul meu albastru,cerul tău să fie.

Neiubirea

Ti-am spus de atâtea ori că te iubesc,fără să am nici măcar cel mai mic sentiment pentru tine."Te iubesc" devenise mai degrabă o formă de salut pentru noi,sau o formă mai simplă si mai scurtă de a spune "mi-e frică de singurătate".În fond,nu cred că "noi" am existat vreodată...a fost poate doar o piesă de teatru jucată prost,cu doi actori penibili în rolurile principale,care in loc de aplauze au primit milă din partea publicului,si care atunci cand s-a tras cortina s-au transformat în doi străini.
Îmi păreai atât de caraghios când îmi vorbeai despre încredere si viitor,fără să ştii ca eu nu mă pierd în iluzii si nu înghit minciuni fărâmiţate...
Nu mi-a păsat deloc când ai plecat...nici măcar nu imi plăcea cum mă ţii de mână!

Cealaltă

Cioc,cioc!Aud batăi succesive in usă...un,doi...un,doi...un,doi,trei....Iau cheia,mă duc să-i deschid si o las să intre.Dă buzna ca o nesimţită si se-aşează la biroul meu,începând sa-mi cotrobăie prin sertare.Scoate afară caietele mele,rupe paginile si le aruncă pe unde apucă.Am rugat-o de atatea ori să nu mai lase dezordine in urma ei,dar mi-am răcit gura degeaba.Ca de fiecare dată işi aprinde tacticos o ţigară,lucru care mă enervează la culme,mai ales că ştie şi ea cat de mult urăsc mirosul de tutun.Imi aruncă din cand in cand cate-un zambet ironic şi-mi trânteşte valurile de fum drept in nas.Tuşesc de la aerul înecăcios,şi alerg grăbită spre geam să-l deschid.Râde de mine,ca de fiecare dată cu gura până la urechi,de zici că vrea sa-nghită in curând un balaur.Se-apropie de mine si-mi dă repede doua palme.Mă trage de păr,mă muşcă,ma scuipă,mă loveşte cu foile peste faţă.Ea râde,eu incep să plâng.
Ea e cealaltă.Ea-mi numără intotdeauna paşii şi poartă-n părul negru ţurţuri mari de gheaţă.Are buzele albastre si ochi de sticlă.E puternică,rece si rea,si intotdeauna violentă.Mă loveşte ori de câte ori are ocazia si nu regretă nimic.Nu o doare niciodată nimic,nu o răneşte nimeni,si nu se simte niciodată jignită.E tare ca o stâncă si e capabilă de orice.Ar trebui să se simtă vinovată pentru numeroasele naufragii pe care le-a cauzat.Ea e insă veselă si nepăsătoare.Râde de părul meu blond,de ochii mei,de gura mea.Mă fixeaza cu privirea si mă urmareste peste tot.O simt mereu in preajmă,cateodată ii simt respiratia in ureche,alteori o aud cum strânge din dinţi.Am alungat-o intr-o vreme,dar mi se făcuse dor de ea si am chemat-o inapoi peste cateva zile.Ea este exact ce nu pot eu sa fiu.E completarea mea.
Acum doarme.
Eu sunt eu.Ea este cealaltă.

22 :)

Cat de mult poate sa stranga un om in sufletul sau?Cat poate sa iubeasca sau sa spere?Cat poate sa-ndure?
Ciudate sentimente te-ncearca atunci cand te privesti pe tine insati dimineata,si-ti dai seama ca din ochii tai de cer a fugit pana si lumina aceea naiva ce-o aveai poate cu cativa ani in urma,inainte sa navaleasca ca pe-un camp de lupta,oameni de tot felul in viata ta.Cine-a castigat razboiul asta?Tu sau ei?
Obrajii ce ti-au fost spalati odinioara de lacrimi,ii cureti acum cu apa rece si-i stergi cu prosopul aspru de parca ai vrea sa scoti maracini,nu sa usuci stropi.Nu vrei s-accepti ca s-a adunat atata gunoi in inima ta,nu vrei sa crezi ca visele ti-au fost furate toate intr-o noapte,ca goliciunea ochilor tai se oglindeste in cafeaua neagra din ibric.Ah,copil jalnic ce esti…cat dureaza fericirea?
Mergi uneori pe strada,fara sa stii incotro te-ndrepti sau de unde vii…alergi dupa imagini si te minunezi de frumusetea vreunui copac sau de cat de cenusiu e cerul.Iti place cand ti se prind in gene fulgi de nea,sau cand vantul iti piaptana parul.Nu ceri sa fii inteleasa,si n-ai cerut-o niciodata.Te-ai nascut intr-o seara de iarna,in jurul orei 20:30…si de-atunci hoinaresti prin lume si porti in piept fiecare rasarit.