Ultima

Era ultima seară a lui noiembrie,iar ploaia măruntă si rece îmi ciuruia pielea rozalie a obrajilor,asemeni unui pistol care se descarcă cu atâta repeziciune că abia apuci să clipesti până ce gloanţele lui îţi pătrund carnea fragedă.M-am oprit în mijlocul străzii sa-mi deschid umbrela,privind cu sete spectacolul de lumini din faţa mea,dat de farurile maşinilor ce se jucau pe asfaltul umed si lucios.Aproape ca mă orbisera,cand ti-am auzit paşii grăbiţi si m-am întors spre tine.Te-ai căutat prin buzunare si ai scos repede o pereche de mănuşi negre pe care mi le-ai vârât sub nas,certându-mă că am să răcesc.Apoi ai tăcut.Am tăcut si eu,si tu.Ti-ai aprins liniştit o ţigară si ai privit în gol.Ne iroseam cu fiecare secundă ce trecea,aşa cum se irosea ţigara ce o ţineai strâns între degete.Era tristeţe sub umbrela noastră roşie,iar tu mi-ai cuprins obrajii îngheţaţi în palme si mi-ai sărutat sprânceana dreaptă.Fumul de ţigară mirosea a tine,si ploaia mirosea a tine,si ţi-am cuprins răsuflarea dureroasă cu toate simţurile.A rămas doar scrumul în urma ta si un chiştoc ud.În acea ultimă seară de noiembrie…