S-a scurs nisipul din clepsidră...mai cutreier Resita cam doua zile,după care mă apuc de bagaje...Asta am făcut si anul trecut pe vremea asta,asta am făcut si acum doi ani...Bagaje...Cand 1 octombrie bate la usa,atunci se fac bagajele!Vineri plec!!!...Sunt entuziasmata pe de-o parte,însă pe cealaltă parte nu ştiu dacă merită sa mă bucur atat,pentru ca ştiu ca o sa-mi fie dor de casa imediat dupa ce îi vad pe ai mei plecand...Atunci am sa mă simt din nou singura,goală si transparentă, si probabil în primele ore am sa zac în pat,am sa-mi pun plapuma în cap...si plangand o sa o sun pe mami...Asta am făcut si anul trecut,asta am făcut si acum doi ani...si cu siguranţă asta am sa fac si anul acesta.Mi-e frica sa fiu singura,dintotdeauna mi-a fost...Oricum toate sentimentele astea am sa le pun în scurt timp intr-un plic bine sigilat si am sa uit de ele.Si asta pentru ca eu cred ca ceea ce defineste un om,nu sunt nici vorbele,nici faptele...ci felul în care se ridică după ce cade!
Ah,cat iubesc toamnele Resitei!...Probabil fiindcă am cunoscut Resita pentru prima data intr-o toamnă ,si ea a fost atat de bună cu mine atunci.Era galbenă si udă,căci ploua cu găleata,iar eu eram micuţă si cu inima stransa cat un purice.Ea m-a sărutat pe frunte,eu am închis ochii si i-am zambit...
M-am plimbat azi pe străzi si mi-au venit in minte atat de multe lucruri.Cat de fericită sunt aici,la mine acasă!Îmi va fi dor,să ştiţi...
